Cum ar trebui să te pregătești pentru naștere?

Toate viitoarele mame se pregătesc pentru naștere printr-o serie de decizii și acțiuni. Cele mai multe pregătesc totul pentru bebeluș- hăinuțe, scutece, accesorii. Multe aleg spitalul sau locul unde vor naște, unele caută un anumit medic.  Unele viitoare mame participă încă din timpul sarcinii la gimnastică și exerciții pentru gravide, unele se înscriu la cursuri prenatale de informare cu privire la sarcină și naștere, sau îngrijirea bebelușului, dar puține mame se pregătesc psihic pentru momentul nașterii. 

Cu toate acestea, pregătirea psihică sau mentală pentru naștere este de fapt cea mai importantă pentru a te  asigura că ai experiența pe care o dorești. Toate mamele își doresc o naștere ușoară, dar ce înseamnă o naștere ușoară? Dacă întrebăm un medic o naștere ușoară este una fără complicații.  Majoritatea mamelor își doresc o naștere cât mai puțin medicalizată, un travaliu cât mai rapid și cât mai puțin dureroasă. 

Fără o starea psihică și emoțională potrivită pentru momentul nașterii, poți avea la dispoziție cel mai modern și dotat spital, echipa medicală cu cel mai profesionist personal posibil – nimeni și nimic nu te va putea ajuta, dacă tu nu te vei ajuta pe tine în primul rând, păstrând o atitudine calmă, pozitivă și încrezătoare față de naștere. 

De ce este atât de importantă pregătirea psiho-emoțională pentru naștere și mai ales, cum te pregătești psihic pentru naștere? 

O femeie sănătoasă care poartă un bebeluș sănătos, în lipsa unor circumstanțe medicale speciale este perfect capabilă să nască natural fără intervenții și fără niciun fel de ajutor. Statisticile spun că sarcinile cu risc ce impun complicații la naștere reprezintă doar 6-8% din totalul de sarcini  – doar în aceste situații nașterea poate fi atipică, urmând un alt traseu și având nevoie de ajutor medical. Pentru vasta majoritate a femeilor nașterea ar urma un traseu normal. La fel ca în cazul altor mamifere care dau naștere unor pui vii, și în cazul oamenilor nașterea decurge de la sine. Corpul știe ce are de făcut pentru că nașterea este un proces fiziologic programat genetic așa cum este dezvoltarea, creșterea, maturizarea – toate aceste fenomene biologice firești se întâmplă de la sine și nu trebuie planificate sau ajutate. 

Când totul decurge cum ar trebui

Tot procesul nașterii este codat genetic și dirijat de creier, fiind  controlat prin secreția de hormoni .Hormonii sunt cei care produc toate schimbările și fac totul posibil.  Încă de la începutul sarcinii, aflăm de estrogen și  progesteron -hormoni responsabili cu menținerea sarcinii și asigurarea dezvoltării optime a bebelușului, apoi de relaxină- hormonul care relaxează și înmoaie articulațiile și ligamentele pentru a permite pelvisului să se extindă, mărindu-și diametrul cavității pelviene. În travaliu oxitocina, sau hormonul cu un fel de rol de combustibil al travaliului, este cel care asigura  bunul progres al travaliului si nasterii, fiind direct responsabil de contracțiile uterine și ducând dilatația cervicală completă, apoi la expulzia bebeșulului. 

Care este problema ?

Răspunsul este tot la creier, care pe lângă controlul producției de hormoni se mai ocupă și cu altceva- procesarea de gânduri, imagini mentale, emoții, cogniții.  Mai exact dacă tot ce ”zboară prin cap” nu este favorabil nașterii, acest lucru poate interfera cu producția de hormonii și poate destabiliza echilibrul hormonal atât de necesari în travaliu și la naștere.

Atunci când mama în travaliu este tensionată, speriată, stresată, nesigură, inconfortabilă, neîncrezătoare mintea ei poate îngreuna și încetini sau chiar frâna travaliul. Practic, mintea lucrează împotriva corpului.

Mintea umană este ca un copil care absoarbe tot ce aude și vede. Dar nici nu face diferență dintre realitate și imaginație. Un gând negativ sau o îngrijorate legata de ceva ce ar putea să se întâmple este interpretata de minte ca și când ar fi reală. Un simplu gând poate produce efecte fiziologice și chimice în corpul nostru. Atunci când ne stresăm sau ne este frică, se întâmplă ceva în creierul nostru care interpretează situația ca fiind una amenințătoare și pune întreg corpul în alertă, secretandu-se hormonii stresului, adrenalină, cortisol care ne pun gata de atac sau apărare. 

Gândiți-vă cum reacționează corpul când suntem într-o mașină care circulă cu viteză și cineva pune o frână bruscă. Pe loc, într-o fracțiune de secunda se declanșează o întreaga serie de evenimente în corp – pupilele se dilata, inima bate cu putere și pompează cu rapiditate mai mult sânge în zona picioarelor si bratelor, pregătind corpul de apărare, fugă sau luptă. În viața de zi cu zi, astfel de momente sunt rare, și chiar dacă intense, sunt de scurtă durată, așa că în mare, reușim să ne vedem de activitățile zilnice. La naștere însă, înainte și în timpul travaliului, nu este nevoie neapărat să tragem câte-o sperietură zdravănă, sunt suficiente niște temeri, îngrijorări, gânduri la care tot revenim și care mențin un nivel de bazal, dar consistent, de stres în organism. 

Problema este că la naștere, o astfel de stare de alerta ne lasă corpul încremenit și este inhibata secreția hormonilor favorabili nașterii, printre care, cel mai cunoscut, oxitocina, care este considerat ca un combustibil al travaliului.

Dacă mintea noastră procesează frică, amenințări și stres în travaliu, alți hormoni sunt eliberați în corp- hormonii stresului – catecolaminele (adrenalina, noradrenalina, dopamina).  Aceștia sunt eliberați ca urmare a unui semnal de alarmă al creierelui, care interpretează toate gândurile negative drept un semn că ne aflăm într-o situație potențial periculoasă. Rezultatul este tensiune în corp, ritm cardiac accelerat, pupile dilatate și pregătirea corpului de ”luptă sau fugă” – un comportament automat pre-învățat.  Acești hormoni ai stresului și reacția pe care o declanșează, cauzează inhibarea producției de oxitocină în corp. Și mai departe- încetirirea sau chiar blocarea travaliului.

Cum îți poți asigura starea mentală favorabilă unei  producții eficiente de oxitocină în corp? – apelând la toate modalitățile posibile prin care poate obține și menține o stare de calm. Și, da, sunt multe. 

 

Așadar, pregătirea încă din timpul sarcinii este extrem de importantă, pentru a avea la îndemână moduri, tehnici și metode de calm și relaxare încercate și practicate, care știi că funcționează deja pentru tine. Fără o pregătire o pregătire psihică, șansele de reuși să îți păstrezi încrederea și mintea calmă sunt foarte mici. 

 

Acum hai să facem un exercițiu de imaginație:

Imaginează-ți că te hotărăști să organizezi o mega-petrecere de ziua ta, cu mulți invitați și ai hotărât să te ocupi singură de aspectul culinar, deci ai multe preparate de pregătit care să fie gustoase, apetisante și gata la timp. 

Chiar dacă ai o bucătărie dotată, cărți de rețete cu preparate fenomenale și o echipă de ajutoare gata să îți ușureze munca, TU trebuie să faci toată treaba. 

Dacă ești un începător va fi cu atât mai greu, dar, chiar și un bucătar experimentat, fără o planificare și o pregătire atentă are foarte puține șanse să obțină reușita pe care o dorește.

În plus, nu poți să te apuci să încerci rețete noi, sofisticate și cu ingrediente, de altfel minunate, dar cu care nu ai mai gătit niciodată. 

Ai nevoie așadar să te pregătești cu toate resursele și ingredientele necesare, să ai totul la îndemână și să aplici direct rețete și tehnici culinare deja testate, pe care știi că le stăpânești cu încredere. Și ai nevoie să fii pe poziții, calm și echilibrat. 

 

Același lucru este valabil cu pregătirea psihică pentru naștere – dacă ai temeri, îngrijorări și nesiguranțe în privința nașterii și a felului în care o sa faci față travaliului, acestea pot fi depășite și înlocuite cu calm și emoții pozitive, însă numai cu pregătire din timp, încercând și învățând, testând în practică și exercițiu, toate metodele  și tehnicile prin care poți să îți menții mintea calmă- până găsești ceea ce funcționează pentru tine. 

Nu e usor sa fii zen la nastere, dar nici imposibil  – ai, însă, mult mai multe șanse dacă primești sprijin din partea unor educatori prenatali pregătiți în acest sens. 

 

O persoană pe care să o știi că e din ”echipa” ta, pregătită să te susțină fix atunci când te apucă panica, în care ai încredere și care să îți cultive încrederea că ești perfect capabilă să faci tot ce îți stă în putință ca să te asiguri că mintea ta e pregătită lucreze cu corpul conceput pentru a da naștere ușor și cu calm.