Ai un pui mic de câteva săptămâni, zile sau chiar ore și poate te frapează modul aproape misterios cum de cele mai multe ori, atunci când plânge, bebelușul se liniștește imediat ce este luat în brațe?  Probabil că ai fost deja avertizat să nu cumva îi cazi în plasă că e un șantajist, să nu faci greșeala să îl ieiîn brațe la primul scâncet- ”Lasă-l acolo  să plângă un pic, că nu are nimic, face plămâni. Altfel o să regreți, se învață așa și apoi nu mai scapi, o să vrea în brațe tot timpul”.

 

În afară de stresul și neliniștea pe care cel mai probabil le resimți ca părinte la ideea acestui sfat ”binevoitor” de a nu îi răspunde puiului tău când te strigă (da, practic te strigă- are o nevoie și știe că nu e singur pe lume, știe că cineva are grijă de el) așa cum în mod firesc simți să o faci, poate ești oricum exasperat deja ”păi, așa a ieșit pe lume , a vrut numai în brațe de cum s-a născut nu l-am învățat eu, că știa deja”.  Așa a fost la al doilea bebeluș pe care l-am născut, avea practic un senzor activat imediat după naștere – cum mă depărtam mai multe de 1 metru, pornea alarma. Ce să îl învețe cineva în brațe, putea să dea chiar el lecții.

Totuși, uneori nu putem să nu ne întrebăm de ce  vor bebelușii atât de mult în brațele cuiva, de ce pătuțul ăla cu inmioare și iepurași nu le place nici măcar un minut, ba reacționează de parcă ar avea scai, nu plăpumică pufoasă și moale.

Te invit să citești si să te minunezi, pentru că motivul este cu adevărat extraordinar și complet logic, îți promit că după ce vei fi citit acest articol vei alerga să îți iei chiar tu bebelușul în brațe sau măcar o să îți fie mai ușor să accepți că mititelul tău e dotat cu senzori de brațe și asta e.

 

”Omul este un animal social” a spus Aristotel intuitiv acum mai bine de 2000 de ani. Însă, mai recent, în zilele noastre cercetătorii au susținut afirmația lui cu cifre și date. Mai exact, partea socială este ceea ce ne face oameni – complexitatea relațiilor și a felului în care interacționăm cu semenii noștri ne deosebește de restul ființelor vii.

Încă de cum ne naștem exact ceea ce căutăm și ce ne liniștește este apropierea unei alte ființe așa ca noi, umane.

Care sunt motivele pentru care oamenii au nevoie de apropiere fizică?

Un motiv ar fi acela al instinctului de supraviețuire – cei mai mulți pui de animale se nasc vulnerabili și au nevoie de ”cineva” care reprezintă pentru ei protecție și o sursă de hrană. Oricât de mici și neajutorați ar fi, puii abia născuți apăruți într-un mediu complet nou și nefamiliar pentru ei știu deja să facă cel mai important pentru a supraviețui- să plângă, iar ca rezultat cineva asemenea lor se va apropia de ei pentru a-i ajuta.  Pe lângă hrană și protecție, proximitatea fizică a unei alte persoane le asigură și căldură- un nou născut își reglează temperatura corpului mult mai repede și mai ușor atunci când sunt este ținut în brațe.  Și mai e încă ceva care se reglează – respirația. Multe persoane probabil recunosc următoarea situație – respirația haotică și accelerată a bebelușului tău se sincronizează cu ritmul respirației tale. Ba mai mult decât atât și ritmul cardiac se reglează, corpul bebelușului se relaxează imediat, și uneori acesta la scurt timp adoarme. Iată de ce e atât de bine să fii ținut în brațe.

Un alt motiv și mai extraordinar este însă acela al nevoii de conectare emoțională. Dr Dorota A Szczepaniak MD, medic pediatru a spus  -”bebelușii tânjesc după contact fizic și conectare emoțională cu părinții lor”.

Multe persoane cred că un bebeluș are doar nevoi fiziologice și că pentru a avea grijă de un bebeluș tot ceea ce trebuie să faci este să îl schimbi și să îl hrănești -și dacă aceste două condiții sunt respectate în tot restul timpului el va dormi liniștit. De fapt, bebelușii, oricât de mici și inconștienți de lumea din jurul lor ar părea, au nevoi emoționale -de securitate, siguranță și  atașament. Iar aceste nevoi sunt satisfăcute în primul rând prin conectare și apropiere fizică. Adică prin faptul că cineva îi atinge și îi ține în brațe în primul rînd, apoi că îi privește și le vorbește.

                     Conectarea emoțională și relaționarea socială este de fapt ceea ce ne face să funcționăm normal ca oameni. Suntem concepuți să trăim aproape unii de alții.

 

Conectarea emoțională și dezvoltarea optimă a creierului

Bebelușii se nasc în momentul când toate organele și părțile corpului sunt complet dezvoltate, cu o singură excepție- creierul. Acesta este practic încă ”în lucru” multă vreme după naștere. Iar din acest considerent, pe lângă reglarea temperaturii corporale și a respirației și a bătăilor inimii, mai e ceva ce se întâmplă atunci când bebelușii sunt ținuți în brațe -creierul li se dezvoltă mai bine, spun studiile.

În momentul în care un bebeluș este ținut în brațe și e aproape, foarte aproape de părinții lui creierul său secretă printre altele cantități optime de hormoni benefici dezvoltării neurologice optime. Aceștia fiind hormonii stării de bine- oxitocina -hormonul atașamentului și al iubirii, serotonina și dopamina.

În schimb, atunci când un bebeluș nu are parte de contact fizic, apropiere și atingere și când nu are un atașament sigur cu o figură familiară și semnificativă în viața lui, alți hormoni sunt secretați – hormonii stresului. Adrenalina și cortizolul sunt hormonii care alimentează organismul în situații de stres continuu și stres intermitent,  impredictibil, când practic corpul este într-o stare de alertă continuă, iar asta poate fi extrem de dăunător pentru un organism, putând duce chiar și la simptome somatice și îmbolnăvire.

Din păcate, dovada vine din toate acele cazuri cunoscute a copiilor instituționalizați care trăiesc fără apropierea fizică și căldura unei alte persoane, fără niște brațe deschise și disponibile, fără măcar un simplu ținut de mână sau o mângâiere. Copiii care au suferit de neglijență severă au dificultăți mari de relaționare, dar și percepții distorsionate asupra lumii și asupra propriei persoane, adesea inclusiv dizabilități cognitive și probleme de învățare -iar acest lucru este vizibil în creierul lor care este efectiv atrofiat -rămâne mic, insuficient dezvoltat.

Atașametul sigur este de fapt cea mai importantă nevoie umană și ceea ce ne face oameni sociali funcționali. Când suntem mici și neajutorați și plângem să chemăm pe cineva în ajutor, mai tare decât doare foamea, setea și frigul doare ”teama” că nu e nimeni să ne răspundă. 

Psihiatrul Bruce D. Perry, M.D., Ph.D a spus: ”Iubirea și grija efectiv fac creierul să crească și să se dezvolte. Atingerea, contactul vizual, tonul vocii și alte manifestări fizice ale iubirii sunt ceea ce oferă stimularea de care creierul are nevoie pentru a se dezvolta- neuronii din creier pur și simplu au mai multe conexiuni între ei- sinapse, iar acestea fac ca anumite structuri cerebrale să se conecteze mai bine și totul să funcționeze eficient.

Așadar, atenția, contact fizicul, privirea ochi în ochi- sunt modalități prin care ne contectăm și ne formăm atașamentul unii cu alții încă de mici- abia veniți dintr-un mediu acvatic în unul uscat, știm să căutăm și să cerem apropiere fizică- și ne simțim bine când primim asta.

 

Contactul piele pe piele, conectarea ideală cu bebelușul

 Forma supremă prin care ne putem conecta cu bebelușul care tânjește după apropiere fizică este prin contactul piele-pe-piele  (din engl. skin-to-skin care). Asta înseamnă că bebelușul poartă maxim un scutec și stă direct pe pieptul mamei, al tatălui sau al altui  îngrijitor -fără nicio bluză sau strat vestimentar între ei. Cuibărit sub bluză, piele pe piele cu mama sau tatăl bebe mic este cel mai fericit. Somnul pe pieptul mamei sau al tatălui, la sân sau aproape de părinți sau îngrijitori este și cel mai adânc, cel mai calitativ și odihnitor pentru puiul de om. Iar același efect de relaxare și stare de bine este trăit și de cel care îngrijește bebelușul- beneficiile sunt, așadar, de ambele părți.

Contactul piele pe piele cu mama după naștere este deosebit de important și trebuie să reprezinte o prioritate după naștere – dacă nu sunt motive medicale care impun o intervenție urgentă, nu este nimic mai urgent decât cei doi și momentul lor- mama și copilul nou-născut.

Beneficiile sunt multiple: pe lângă formarea și întărirea legăturii între mamă și copil, contribuie la inițierea lactației și alăptării și creșterea ratei de succes în alăptare, ajută la reglarea temperaturii corpului, a respirației și ritmul cardiac al nou-născutului,, care mai departe reglează glucoza din sânge, ajutând la calmarea nou-născutului și în plus previne și chiar scade rata depresiei post-natale.

La nivel mondial, Organizația Mondială a Sănătății susține contactul piele pe piele chiar și în cazul operațiilor de cezariană, dacă lucrurile decurg normal. Da, este posibil și acest lucru.

În cazul în care, totuși,  mama nu este în stare să țină bebelușul în brațe imediat după naștere, tatăl sau o altă persoană poate avea un rol important și să o înlocuiască temporar. Bebelușul va fi oricând mai fericit în orice brațe decât în brațele nimănui.

Contactul piele pe piele și bebelușii născuți prematur

Contactul piele pe piele, sau altfel denumit îngrijirea de tip cangur, este cu atât mai importat în cazul bebelușilor născuți prematur, având numeroase beneficii medicale pentru sănatatea acestora. Nu, nu este doar o poveste spusă frumos, ci fapte și date dovedite.

Studiile arată că bebelușii născuți înainte de termen sau bebelușii cu greutate mică la naștere au mai multe șanse de supraviețuire și o duc mai bine atunci când primesc îngrijire piele pe piele pentru că:

-au un risc de infecții redus

-risc de hipotermie mai scăzut

-iau în greutate mai bine

-au rate de succes în alăptare mai mari

-stau în spital mai puțin

Contactul piele pe piele nu este recomandat doar imediat după naștere, ci și mult timp după aceea, ori de câte ori există ocazii, beneficiile se mențin. Chiar după șase luni sau mai târziu, când puiul este agitat și plânge, când este bolnăvior sau pur și simplu supărat, când mama sau tatăl vor să se conecteze pur și simplu cu bebelșul lor. Chiar și alți membri ai familiei frățiorii sau surioarele mai mari se pot bucura și pot beneficia de astfel de momente de conectare cu bebe mic.

Iată, deci, care sunt motivele pentru care bebelușii vor în brațe. Niște motive bine întemeiate, nu-i așa?

Și acum, desigur că poate apărea și întrebarea firească -ce faci când ești acasă cu bebe și el vrea tot timpul în brațe?

Soluții pentru bebelușii dotați cu „senzori” de brațe 

Da, sunt și bebeluși care au „senzori” de brațe, așa cum a fost și cazul  nostru la cel de-al doilea copil. Experiența cu primul nu ne-a pregătit deloc în cazul ăsta deoarece fetița noastră era o mare iubitoare de pătuț-cu mențiunea-pe timpul zilei, noaptea voia și ea numai în brațe.

Mezinul a vrut brațe de cum s-a născut – ale mamei, de preferință, sau ale lui tata, surioara, mătușica, bunicul, vecina, orice brațe. A petrecut extrem de puțin timp în pătuț sau orice altă invenție modernă de înlocuit temporar brațele umane -nimic nu l-a convins.

Am învățat rapid să fac orice treburi absolut necesare cu viteza luminii sau cu o mână, dar având încă un copil mic care avea și el nevoie de atenție și grijă soluția ideală a fost pentru noi baby-wearing sau un sistem ergonomic de purtare al bebelușilor. 

Sisteme de purtare ale bebelușilor, copilul în brațe, mâinile libere

În cazul nostru, un wrap elastic împrumutat a fost mană cerească (sistem de purtare prin legături cu ajutorul unui material lung și elastic). După ce am încercat fără succes o împrietenire cu pătuț, leagăn mobil și alte variante, după ce bebe dormea și se trezea la mai puțin de 5 minute indiferent cât de delicat îl transferam în pătuțul moale și călduț, am renunțat să mai pierdem vremea cu asta.

Am deprins rapid manevrele de legături atât eu cât și tăticul și bebe stătea acolo fără nicio obiecție, zi-lumină, dormea și două sau trei ore neclintit. Între timp, eu aveam ambele mâini libere și mă puteam ocupa de celălalt pui, puteam chiar găti, aduna de prin casă, ieși la plimbare.

Sistemele de purtare ergonomice sunt o soluție practică, reală și sănătoasă care ajută mulți părinți, încurajându-i și ajutându-i să îi țină pe bebeluși acolo unde le place lor cel mai mult – în brațe. Avantajul de la ținutul în brațe clasic, este că mâinile mamei, tatălui sau celui care poartă bebelușul sunt libere, iar greutatea lui bebe este susținută de întregul corp, nu de brațe, care obosesc mai rapid. 

Un sistem ergonomic înseamnă că este atent conceput și proeictat astfel încât purtarea să fie confortabilă pentru purtător, cu grijă pentru spatele lui, dar mai ales confortabilă și sănătoasă pentru bebeluș, adecvat stadiului său de dezvoltare  fizică – cu susținere optimă a coloanei vertebrale și musculaturii încă novice.

Există astfel de sisteme de purtare ce pot fi folosite încă de la naștere, dar și mult după aceea, până la preșcolaritate sau mai târziu – avertisment, puii o să continue să vrea în brațe și mai târziu (dacă e atât de bine în brațe, de ce s-ar opri când încep să meargă singuri?)

La fel, există și sisteme de purtare special concepute pentru îngrijirea de tip cangur, piele-pe-piele extrem de utile în primele săptămâni și mai ales pentru bebelușii mici mici sau pentru prematuri. Acestea sunt practic un fel de maiouri din bumbac cu elastic și legături ce asigură că bebe nu poate cădea sau aluneca chiar dacă purtătorul stă în poziție semi-înclinată sau chiar în poziție verticală.

Nu știam de ele la niciunul dintre copii, dar acum mă gândesc ce bine mi-ar fi prins- obișnuiam să stăm guduriți piele pe piele sub păturică ore întregi și ne mai fura somnul pe amandoi, dar eu dormeam iepurește, cu grija să nu alunece într-o  parte. Cu un astfel de maiou e minunat și nu mai ai grija asta.

Cât de mult să îl ținem pe bebeluș în brațe ? Când e prea mult?

În primul rând, cel puțin în prima lună, mai ales dacă e vorba de primul bebe personal recomand să fie ținut în brațe cât de mult dorește puiul. Unii autori spun că există așa-numitul trimestru al patrulea și este reprezentat de primele trei luni de viață ale bebelușilor –  o perioadă în care aceștia se acomodează vieții în afara uterului și se obișnuiesc cu multe schimbări care se petrec în continuare în corpul lor. Bineînțeles că cel mai potrivit mod și loc de acomodare este acela de a petrece cât mai mult timp cu mama, aproape de ea și în brațele ei.

Mamei îi face și ei bine să petreacă timp cu puiul ei, să se odihnească și îi e mult mai ușor când renunță să mai încerce să alerge de colo colo, furând cateva minute făcând treburi zilnice până nu se trezește bebe. Când renunță la a mai insista să îl dezvețe pe bebeluș de brațe și acceptă ceea ce este natural și firesc, totul este mai ușor. 

Și dacă tot am menționat lucruri naturale și firești, la fel e și dormitul bebelușului în pat cu părinții. Aceeași nevoie de apropiere și contact fizic își spune cuvântul și în acest caz- iar dacă ai încercat neobosit (sau poate foarte obosit), dar în zadar, să îl faci pe bebeluș să accepte să doarmă în pătuțul lui și nu ai reușit, e mult mai ușor când accepți asta și nu te mai împotrivești, în ciuda sfaturilor care îți spun că strici copilul și faci cea mai mare greșeală posibilă. Studiile spun că dormitul împreună cu bebelușii este normal și benefic pentru dezvoltarea lor socio-emoțională și cognitivă și exact așa fac și alte mamifere cu puii lor cât timp sunt dependenți de ele.

Așadar, 

Nu există prea mult și nu există ”se învață prost” sau devine răsfățat. La fel cum nu există nici ”te șantajează”. Un bebeluș care încă nu își poate ține singur capul cu siguranță că nu este capabil de a șantaja pe cineva – credeți-mă. 

El face doar ceea ce e, iată, normal și sănătos să facă, așa cum a fost conceput și ceea ce creierul lui îi dictează să facă pentru o dezvoltare armonioasă și optimă – adică să fie cât mai aproape de persoanele cele mai importante din viața lui – în brațe.